duminică, 14 martie 2010
Catanga
Punctul de frontiera intre viata si moarte. Linia de demarcatie intre noapte si zi. Pragul dintre bine si rau. Sunt cateva dintre comparatiile facute celebrei ,,Catanga", zona zero a locatiei infractorilor de tot felul cazati la Directia Cercetari Penale. Acolo, in acel loc intunecos, unde pana si gandacilor le era frica sa umble noaptea nu puteai visa sa-ti vezi vre'un dusman daramite sa fii tu inchis. Celulele erau asa de neprimitoare incat trebuia sa cobori din paturile suprapuse pe rand si, cand te incolonai pentru apel stateai unul in spatele celuilalt fara sa te poti intoarce. Aerul patrundea in celula printr-un gemulet, care mai mult era inchis decat deschis lasand lumina sa patrunda inauntru printr-o fanta de aproximativ doi centrimetri si odata cu ea aerul infect de la instalatia de canalizare, care trecea pe langa ferestre si, ori de cate ori cineva se ducea la toaleta, care era in celula (closet turcesc), mirosurile parfumau toate celulele componente ale arestului Cantanga. Dupa cateva saptamani de detentie arestatii si detinutii respectivi nu mai stiau daca este zi sau noapte, pentru ca lumina in fiecare celula patrundea printr-un grilaj din tabla cu cateva gauri iar cea de zi era aproape inexistenda datorita modului de constructie elaborat de fosti detinuti comdamnati la inchisoare pe viata, pentru crime sau alte acte teroriste. Cine ,,apuca" un loc in asemenea rezervatie nu isi dorea decat sa se termine mai repede viata, pentru ca in afara de o jumatate de paine neagra, o cana de ceai dimineata, o farfurie de zeama si o mana de orez nefiert si cu pietricele prin el si iar o cana de cai seara, altceva nu mai primeai. Celor care aveau curajul nebunesc sa comenteze sau sa faca scandal li se mai administrau peste portia de mancare zilnica una de carcera, unde nu primeai decat o cana de ceai dimineata si una seara iar la pranz o mama de bataie atribuita de un gardian urat, mare si prost, care te fixa in lanturi de maini si de picioare dar intr-o pozitie de stat pe vine de-ti venea sa injuri toti sfintii din popor. Cine nu stie ce a insemnat ,,Catanga" isi imagineaza ca la Aushwitz era boierie curata, dar nu a fost asa. Tot ce am prezentat mai sus nu este decat o parodie pentru a combate unele afirmatii neavizate facute de diverse persoane.
(N.B. cam asa ar suna o descriere ,,tare" a arestului fortareata. Am citit in presa tot felul de tampenii, care mai de care mai pompoase la adresa cadrelor si conditiilor in care erau cazati arestatii preventiv. Totul nu este decat o facatura a unora, care habar nu au si nu au avut de cele prezentate sau a altora care vroiau sa puna intr-o lumina proasta institutia in sine.)
Omagiu
In cele pe care am sa le astern aici pe hartie, am sa caut sa nu jignesc sau sa atac pe cineva, care intr-un fel sau altul ar merita, prin actiunile intreprinse prin presa sau la televiziune impotriva propriilor colegi de munca. Asta-i un gest de tradare profesional incalificabil din punct de vedere uman. Probabil ca ne-am nascut pe lumea asta sa fim si buni dar mai ales rai si ,,curve". Facand aceste afirmatii probabil ca multi isi vor da seama despre ce este vorba si-i vor eticheta dumnealor ca atare pe acei indivizi, care nici nu le mai spun fosti colegi ci tradatori. Sunt multe lucruri de spus despre institutia unde mi-am desfasurat activitatea si, daca nu am sa dau prea multe amanunte sa nu va mirati, pentru ca sunt lucruri, care nu se spun din profesionalism sau din bun simt. Odata cu aceste randuri, va rog sa-mi permiteti a aduce un sincer omagiu celor care nu mai sunt printre noi si au trecut dincolo, de unde probabil, daca exista asa ceva, ne urmaresc si ne eticheteaza pe fiecare asezandu-ne acolo unde ne este locul: la buni sau la rai. Am mai scris cateva articole despre unele evenimente din interiorul, si nu numai, Directiei Cercetari Penale, institutie care era pana in decembrie ’89 spuma Ministerului de Interne, unde se anchetau cazuri deosebite savarsite de infractori de prima mana. Problema ca aici se savarseau abuzuri grosolane, de catre cadrele acestei directii in colaborare cu organele securitatii sau ale procuraturii sunt pure inventii ale unor ticalosi, cei pe care i-am etichetat ca tradatori ai propriilor colegi. Credeti dumneavoastra, ca in numele ideologiei comuniste sau mai stiu eu ce, se puteau comite abuzuri, mergandu-se pana la a ucide semeni de-ai nostri? Fals. Erau niste oameni normali, plini de farmec si foarte sociabili pusi mai mereu, cand se ivea ocazia, pe sotii si glume care mai de care mai haioase. De aici se deduce un lucru: eram oameni normali, care nu faceam decat sa respectam legea si sa ne facem datoria asa cum invatasem de la profesorii din scolile militare si de la colegii nostri mai in varsta cu experienta vasta in domeniu si de ce nu, in viata. Urmam cursul vietii asa cum se comportau si ceilalti oameni de la alte institutii sau fabrici. Si aici ca si in alta parte, cand se primea salariul (retributia) mergeam in grupuri de cativa colegi-amici si sarbatoream evenimentul pe la vreun restaurant mai modest fireste si nu facea abuz nici de functie si nici de bun simt comportandu-ne ca niste oameni normali, pentru ca astia eram, chiar daca stresul nostru era incomparabil cu al civililor sau chiar cu a altor colegi dat fiind faptul ca lucram si intram in contact cu infractori deosebit de periculosi.
D’ale lui nea Fane
Anchete
Revedere
Primesc într-o zi un apel telefonic cu numar ascuns şi-mi pun întrebarea, dacă să răspund sau nu. Hai să răspund. Cine credeţi, că era? Domnu’ Nicu, asistentul medical de la DCP, care ieşind la pensie a hotărât împreună cu ceilalţi colegi, ieşiţi şi ei la pensie, să dea adunarea la un restaurant. O acţiune şi un gest nemaipomenit, având în vedere, că după încetarea raporturilo de serviciu, deci ieşirea la pensie, nu te mai bagă nimeni în seamă şi parcă eşti tratat ca pe un obiect nefolositor şi cam dus pe apa sâmbetei. Acestă mică întrunire a fost, zic eu, din punct de vedere emoţional, cine ştie să preţuiască asta, un moment pr care ar trebui să-l facem cât mai des, pentru unii dintre noi suportă mai greu această marginalizare şi asemenea reântâlniri nu fac decât să mai savurăm din când în când bucuria revederii cu cei care mai sunt în viaţă, pentru că mulţi dintre colegii noştri au ales o altă cale, fără de întoarecere. Aşa că dragi prieteni (actuali şi foşti colegi) ţin să vă mulţumesc şi pe acestă cale şi în nume personal şi în numele celorlalţi, care nu au avut timp, pentru că timpul s-a scurs şi se scurge aşa de repede, că nici nu ne-am dat seama, când ne-am trezit azi dimineaţă că aseară am avut un vis frumos. Parcă mai ieri eram, şi noi cei care acum avem peste 50-60-70 de ani, cu toţii la serviciu şi pe lângă activităţile zilnice desfăşutate mai făcea şi altfel de boroboaţe. Acele păţanii tinereşti, probabil că nu o să le uităm prea curând şi sunt fericit, cănd, întâlnindu-mă cu veghii colegi de breaslă ne mai depănăm cu sârg şi mândrie poveşti de un asemenea gen. Plăcute clipe se desfăşoară fotografic prin faţa ochilor înlăcrimaţi ai unora dintre colegi. Amintiri, totuşi plăcute în aceste momente, cu toate că la timpul de atunci s-au întâmplat şi necazuri şi de toate, dar acum, la o vârstă când timpul de gândire este mai profund, avem ocazia şi înţelepciunea bătrâneţii, să le trecem cu vederea, pentru că nu luăm nimic cu noi pe lumea cealaltă. De ce să nu privim şi realitatea existenţei umane, pentru că naşterea este primul semn că ne îndreptăm de la primele clipe ale vieţii spre capătul opus acestei. Nu dau definiţia acestei ecuaţii, pentru că nu-i un cuvânt, care să ne facă plăcere. Am reîntâlnit foşti colegi, care mai ieri au fost şefi, subalterni, dar care sincer să fiu, i-am întâmpinat cu bucurie şi mult respect. Probabil că mulţi nu şi-au dat seama, de pensionari vorbesc, că parcă mai ieri ne ciondăneam prin birouri şi pe holurile instituţiei şi toate astea, mecanic vorbind, le făceam pentru ca treburile, pentru care eram plătiţi să meargă bine şi să nu dăm ocazia altora să ne arate cu degetul (la modul negativ vorbind). Să trăiţi mulţi ani şi voi şi familiile voastre!