Omagiu

In cele pe care am sa le astern aici pe hartie, am sa caut sa nu jignesc sau sa atac pe cineva, care intr-un fel sau altul ar merita, prin actiunile intreprinse prin presa sau la televiziune impotriva propriilor colegi de munca. Asta-i un gest de tradare profesional incalificabil din punct de vedere uman. Probabil ca ne-am nascut pe lumea asta sa fim si buni dar mai ales rai si ,,curve". Facand aceste afirmatii probabil ca multi isi vor da seama despre ce este vorba si-i vor eticheta dumnealor ca atare pe acei indivizi, care nici nu le mai spun fosti colegi ci tradatori. Sunt multe lucruri de spus despre institutia unde mi-am desfasurat activitatea si, daca nu am sa dau prea multe amanunte sa nu va mirati, pentru ca sunt lucruri, care nu se spun din profesionalism sau din bun simt. Odata cu aceste randuri, va rog sa-mi permiteti a aduce un sincer omagiu celor care nu mai sunt printre noi si au trecut dincolo, de unde probabil, daca exista asa ceva, ne urmaresc si ne eticheteaza pe fiecare asezandu-ne acolo unde ne este locul: la buni sau la rai. Am mai scris cateva articole despre unele evenimente din interiorul, si nu numai, Directiei Cercetari Penale, institutie care era pana in decembrie ’89 spuma Ministerului de Interne, unde se anchetau cazuri deosebite savarsite de infractori de prima mana. Problema ca aici se savarseau abuzuri grosolane, de catre cadrele acestei directii in colaborare cu organele securitatii sau ale procuraturii sunt pure inventii ale unor ticalosi, cei pe care i-am etichetat ca tradatori ai propriilor colegi. Credeti dumneavoastra, ca in numele ideologiei comuniste sau mai stiu eu ce, se puteau comite abuzuri, mergandu-se pana la a ucide semeni de-ai nostri? Fals. Erau niste oameni normali, plini de farmec si foarte sociabili pusi mai mereu, cand se ivea ocazia, pe sotii si glume care mai de care mai haioase. De aici se deduce un lucru: eram oameni normali, care nu faceam decat sa respectam legea si sa ne facem datoria asa cum invatasem de la profesorii din scolile militare si de la colegii nostri mai in varsta cu experienta vasta in domeniu si de ce nu, in viata. Urmam cursul vietii asa cum se comportau si ceilalti oameni de la alte institutii sau fabrici. Si aici ca si in alta parte, cand se primea salariul (retributia) mergeam in grupuri de cativa colegi-amici si sarbatoream evenimentul pe la vreun restaurant mai modest fireste si nu facea abuz nici de functie si nici de bun simt comportandu-ne ca niste oameni normali, pentru ca astia eram, chiar daca stresul nostru era incomparabil cu al civililor sau chiar cu a altor colegi dat fiind faptul ca lucram si intram in contact cu infractori deosebit de periculosi.