A venit primăvara. Soarele a început din nou să încălzească, nu numai natura înconjurătoare ci şi sufletele oamenilor chiar dacă la unii nici flacăra iadului nu-i mai vindecă, dar asta-i altă mâncare de peşte. Am făcut acestă mică introducere, pentru a crea o stare de melancolie şi a aminti oamenilor, că toţi ne naştem pentru a muri şi că viaţa fiind aşa scurtă nu vad de ce să ne-o mai facem şi noi şi mai scurtă şi amară. S-au perindat prin cadrul unităţii noastre fel şi fel de indivizi, dar pe care mi-e şi ruşine să îi nominalizez, pentru că au adus o pată neagră (sau mai multe) colectivului în general. Vă mai aduceţi aminte de vorba unor infractori, care au fost ,,cazaţi” la noi şi care ziceau: nu ne este frică decât de Tudor Stănică. Ce adevăr grăiau, pentru că acel om era un adevărat meseriaş, în sensul bun al cuvântului, care avea în el flerul acela de anchetator. Mare om! Cum poţi uita asemenea oameni şi mai rău, să-i huleşti şi să le terfeleşti numele şi faima prin presă şi tribunale. Nu zice nimeni, că a fost un om perfect, dar când te gândeşti cât şarm şi înţelepciune avea în vorbe şi comportament nu-ţi vine să le dai cu huo celor, care l-au mâncat de fund? Ba da, dar timpul s-a scurs şi încet, încet le rezolvă pe toate. Nu înţeleg, cum unii au ajuns până acolo, încât să-şi toarne proprii părinţi (la figurat) numai să le fie lor bine! Ştiu, că unii dintre dumneavoastră mă vor critica, că răscolesc trecutul, dar este bine să ştie şi juniorimea cam cu ce se mănâncă carnea de porc. Nu am să mai lungesc vorba şi rog pe aceasă cale pe toţi cei care doresc să-şi împărtăşească amintirile să pună mâna pe condei şi să se apuce de treabă, pentru că din viaţă nu ne alegem decât cu ce bagi în gură şi cu ce tragi pe cap. S-auzim numai de bine!
marți, 16 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Arhivă blog
Scrisoare
Către,nepotul meu parlamentar
Să trăieşti, nepoate! Nu ţi-am scris până acum, ştiind ce ocupat eşti acolo in Parlament, unde observ că vă străduiţi din răsputeri, să concepeţi legi foarte folositoare naţiunii, mai ales vouă şi, astăzi m-am hotătât a-ţi scrie să te felicit pentru toate pe care le-aţi facut pentru noi, mai ales ătora de vârsta a treia şi care şi aşa nu mai avem, nu-i aşa, mult de trăit. Aşa că dragă nepoate, să ştii că eu o duc foarte bine cu pensia mea agricolă de 22 de lei (nu s-a putut să-mi dea mai mult), bani pe care aşa de bine ce îi drămuiesc, că am făcut şi ceva economii pentru tine nepotul meu drag, să ţi-i dau când mai treci pe la mine. Mi-a zis primarul din comună, Vasile a lu’ Leana Momâia, care a fost coleg cu tine la şcoală, că voi aţi hotărât acolo aceste ajutoare sociale, pentru că dacă nu am lucrat la CAP nu aveaţi cum să ne daţi mai mult, pentru că este criză economică şi, dacă ne măriţi nouă cu câteva procente se ajunge la inflaţie monetară şi mai ştiu eu la ce neajunsuri, pentru sărăcuţii de voi, care trudiţi acolo transpirând de atâtea calcule matematice. Asta este, maică. Până la urmă pentru ce-mi trebuie mie mai mulţi bani, pentru că şi aşa, aici la ţară avem de toate: mai ne lipseşte praful de pe tobă. Era vorba, că măriţi pensiile astea cu 50% şi, sincer iţi spun, m-am bucurat enorm, pentru că având atâţia bani mă gândeam să-i trimit şi lui frate-tu ăla de-i director la o agenţie şi care, zic unii că îl scot la pensie şi nu o să primească decât vreo sută cinzeci de milioane de lei/lună, dar dacă-mi măreaţi pensia, zău că dădeam şi la biserică mai mult, că nu-i aşa, ce să fac eu cu atâta bănet.
Te pupă bunica pe portofel!